Colegiul Național
„Iulia Hașdeu”

Nu știu alții cum sunt (parafrazez și eu - este deja un obicei social - zeul literar al copilăriei mele dintotdeauna), dar eu am venit în acest liceu în primul rând pentru temeinica mea întâmplare, și dacă s-ar fi adăugat și altele, cu atât mai bine... De când am trecut pragul școlii pentru prima oară, m-am simțit ca acasă, iar sentimentul acesta nu m-a părăsit nicio clipă. Mi-am început drumul cu pași mici și cu gânduri mari, voiam să-mi crească aripi aici, voiam să fac filologia pentru ca să înțeleg adevărul și iubirea dintre cuvinte, să-mi devină muzică simplă, pură, cifrată și necifrată, să-mi așez drumul astfel pentru mai târziu. Din punctul acesta de vedere, mi-a fost mai de folos "labor omnia vincit", am defilat prin literatură cu propria minte și asta îmi este câștig sigur... Au fost multe materii care m-au fascinat de la început și unele cărora le-am prins magia treptat, însă fiecare a avut un farmec al ei, datorită căruia am ajuns să descopăr, până la urmă, încă ceva despre mine însămi. Mulțumesc profesorilor mei pentru aerul academic pe care l-au dat orelor de curs (eu am profitat din plin de asta), mulțumesc colegilor pentru râvnă (dovadă nivelul înalt al clasei); să fiu șefă de promoție în condițiile acestea îmi este o mare onoare, voi păstra inima timpului pe care l-am trăit în liceu cu drag, la loc de cinste. În liceu am învățat că să păstrezi valorile și să nu aderi la non-valori este cel mai important lucru (chiar dacă asta îmi e legea de multă vreme, mereu e loc de aprofundat), am înțeles asta din fiecare întâmplare, plăcută sau ne-, am înțeles asta din atitudinile și sfaturile profesorilor, din locul și istoria liceului în care viața și visul meu m-au adus. Am plecat din liceu neplecând. Mereu voi fi o parte din el, așa spune catalogul, așa spune tic-tac-ul inimii mele, așa or spune cei care își vor mai aduce de mine... În fiecare pas al meu, în fiecare sunet va fi cuprins, indiscutabil, timpul în care am văzut tinerețea crescând - Colegiul Național "Iulia Hasdeu". ❤️☺️

Aș putea începe să scriu despre ce mi-aș dori sau aș putea să fiu și, la fel de bine, aș putea să scriu despre ce am fost și nu voi mai fi niciodată. Dar de ce să mă gândesc la un trecut, pe care nicio fărâmă de regret nu îl poate schimba, sau la un viitor, al cărui curs nu poate fi alterat de nicio moleculă de anxietate? Aleg deci să istorisesc despre toate lucrurile pe care le-am învățat în patru ani de liceu, mai mult sau mai puțin ieșiți din comun. Nu, nu voi face referire la structura unui argument sau la multitudinea de discursuri pe care le-am scris, însă voi enumera câteva valori pe care le-am dobândit, pentru că da, și dacă termini un profil umanist, tot înveți în liceu. Am intrat în liceu fiind acaparată de teama de schimbare și iată că acum îl absolv cu gândul că singurul meu plan de viitor este chiar să nu am un plan de viitor, ci să mă ghidez după fiecare oportunitate ce îmi iese în cale. Am trecut de la a fi înspăimântată de eșec la a-l venera, tocmai pentru că din greșeli am ajuns unde mă aflu acum. Și doamne, dacă ați ști câte gafe am comis... Am căzut pe scările liceului de atât de multe ori câte am intrat în el și, într-un fel sau altul, m-am făcut de râs la orice eveniment la care am participat. Într-o notă mai tristă, am greșit și față de atât de mulți oameni încât nu am cuvinte să îmi pot cere iertare. Cu toate astea, nu aș schimba absolut nimic dintr-un trecut care oricum îmi este ireversibil, tocmai pentru că mă mândresc cu evoluția prin care am trecut în urma acelor eșecuri. Odată cu trecerea timpului, mi-am pierdut orice gram de ambiție, calitate pe care înainte aș fi considerat-o definitorie pentru felul meu de a fi. Totuși, după o întreagă serie de alte nereușite, am avut norocul de a întâlni și niște profesori extraordinari, care au reușit să mă dirijeze în tot acest proces evolutiv. Dintre aceștia, unii poate că au făcut-o în mod voit, simțind inerția unor lipsuri, alții poate că nici nu m-au avut vreodată în vizor pe mine în particular, dar, în final, fiecare a reușit să își pună amprenta asupra mea într-o manieră autentică, specifică. Poate că pentru câțiva voi rămâne în amintire pentru glumele mele de o calitate îndoielnică sau pentru niște promisiuni nerespectate, în timp ce o altă parte va și uita de existența mea și a boacănelor pe care las în urmă. Îmi place să cred însă că, la fel cum eu nu am cum să uit niciun profesor, și dumnealor își vor aduce aminte măcar de existența mea. Datorită fiecăruia, printre multe altele, am învățat atât despre recuperarea unei motivații de mult uitate, dar mai ales despre disciplina, pasiunea, empatia și entuziasmul ce ar trebui să o însoțească, fapt pentru care le sunt profund recunoscătoare. În altă ordine de idei, sala 10, KFC, Sala 17, așa-numitul laborator de engleză, scara spiralată, mansarda, biblioteca și fiecare părculeț din zona Iancului sunt doar câteva dintre locurile care mi-au marcat amintirile dobândite în acel ,,cimitir al tinereții”. În timpul anilor de liceu, am învățat ce înseamnă să fii un personaj secundar în propria ta viață pentru niște persoane pe care acum le asociez doar cu un regret și niște litere negre și sporadice, aruncate pe o foaie de hârtie mototolită. Am trădat și am fost trădată, învățând despre loialitate tocmai încălcând-o. Am învățat să iubesc tocmai în raport cu suferința, dar, cel mai important, am devenit. Am devenit și atât. ,,Am reușit prin mine însămi", potrivit motto-ului colegiului proaspăt absolvit. Am fost, în funcție de an, Ana Badea de la 9F, de la 10F, de la 11F și de la 12F și credeți-mă, dacă mi-ar fi spus cineva acum 4 ani că numele meu va răsuna pe holurile unui colegiu național, m-aș fi simțit luată la mișto - ideea în sine s-ar fi simțit ca o himeră. Liceul este fiecare amintire, fiecare gând, fiecare interogație criptică fără niciun răspuns, ce mi-a spintecat și anihilat vreodată rațiunea. Pentru că din tot ce mi-ar fi putut fi, mi-a fost efemer, dar iată că măcar acum am o poveste despre care merită să vorbesc - povestea mea, povestea devenirii mele, la care fiecare atribut al Colegiului Național ,,Iulia Hasdeu" a contribuit considerabil. Veșnic, Ana Badea de la 12F.

Imi amintesc cu drag si destul de multa veselie de CNIH, mai ales de colegii isteti si simpatici, pauzele in care jucam volei, priviri indragostite aruncate pe furis, pregatirile pentru olimpiada de franceza sau uniforma de care incercam mereu sa scapam. Atunci am inceput sa fac voluntariat si ma bucur ca ani mai tarziu am cunoscut cativa omuleti, elevi din Hasdeu, care mi-au devenit extrem de dragi prin implicarea lor ca voluntari in organizatia in care am activat si eu. Monica, Alina, Mihai si Valeria, va imbratisez si va multumesc pentru energia faina de CNIH pe care o aduceti mereu cu voi cand ne vedem!